O nouă modalitate de licențiere a soluțiilor software Veesus

Veesus, unul dintre cei mai importanți furnizori de software de vizualizare a norilor de puncte din Europa, a anunțat de curând o schimbare majoră în ceea ce privește modalitatea de licențiere a soluțiilor software pe care le oferă pentru a veni în sprijinul tuturor utilizatorilor.

1 abonament, 5 soluții software

Această evoluție în ceea ce privește modalitatea de licențiere a plugin-urilor a fost gândită pentru a oferi profesioniștilor acces la mai multe soluții software simultan și cu mai puține costuri. Mai exact, în locul unui abonament (individual) anual pentru fiecare produs Veesus, de acum încolo se poate opta pentru un abonament lunar care oferă acces la toate soluțiile software cheie: Arena4D, Point Clouds for Rhino, Point Clouds for Revit, Point Clouds for SolidWorks și Zappcha Cloud.

Arena4D: software de vizualizare și editare a norilor de puncte.

Point Clouds for Rhino: plugin care aduce puterea Veesus XStreamEngine software-ului McNeel Rhino, permițând utilizatorilor să lucreze cu nori de puncte de orice dimensiune în mod nativ cu Rhino.

Point Clouds for SolidWorks: plugin care aduce puterea motorului Veesus XStream software-ului SolidWorks de la Dassault Systems. Aplicația permite utilizatorilor să importe și să editeze nori de puncte de orice dimensiune în SolidWorks.

Veesus Point Clouds for Revit: plugin care oferă instrumente puternice de manipulare a norilor de puncte, inclusiv decupare, vederi și shaded relief pentru a identifica cu ușurință variațiile în datele cu care se lucrează.

Zappcha Cloud: platformă de stocare în cloud.

De asemenea, au pus Zappcha Cloud – platforma de stocare în cloud pentru datele nori de puncte – în centrul soluțiilor software Veesus. Zappcha Cloud funcționează similar cu Google Drive sau Microsoft OneDrive, doar că a fost conceput pentru date nori de puncte. Combinat cu formatul de fișier VPC și XStreamEngine care alimentează software-ul, Zappcha Cloud permite utilizatorilor să-și transmită rapid datele nori de puncte din Zappcha Cloud către orice dispozitiv, indiferent de cât de mare este norul de puncte.

Zappcha Cloud este acum locația implicită pentru salvarea și transmiterea datelor voastre nori de puncte. Această modificare vă ajută să lucrați la proiectul vostru fără griji inutile cu privire la stocarea seturilor masive de date nori de puncte, să vă desfășurați munca oriunde doriți și să colaborați ușor cu alți utilizatori.

Totodată, aceste modificări îi ajută pe utilizatorii produselor Veesus să aibă acces la instrumente profesionale de editare a norilor de puncte, iar datele nori de puncte să fie aduse într-un mediu cloud modern, astfel încât fiecare să poată obține valoare maximă din datele lor în următorii ani.

Solutii-software-Veesus_cadware-engineering

De ce s-au realizat aceste modificări?

Modul în care oamenii lucrează se schimbă. În aproape toate industriile, a lucra și a reacționa mai rapid la schimbări reprezintă un avantaj competitiv. Angajații doresc să fie mai flexibili în ceea ce privește modul și locul în care lucrează și mulți angajatori doresc să ofere această flexibilitate angajaților lor, recunoscând beneficiile pe care le aduce afacerii. Tehnologia pe care o folosesc companiile pentru a-și realiza activitățile a evoluat ca să facă loc flexibilității, în special trecerii la aplicații și tehnologii bazate pe cloud.

Până nu demult, profesioniștii care foloseau datele nori de puncte în munca lor constatau că, adesea, dimensiunea și complexitatea norilor de puncte făceau dificile schimbările în ceea ce privește modul de lucru. Ar putea lucra de acasă dacă ar copia datele nori de puncte pe un hard disk portabil pe care să îl ia cu ei. Ar putea lucra mai rapid dacă computerele lor ar putea încărca seturile masive de date mai repede. Ar putea colabora mai ușor cu alți colegi dacă nu ar trebui să partajeze fișiere către colegii din alte birouri etc.

Veesus schimbă această narațiune prin faptul că face posibilă transmiterea datelor nori de puncte într-un mod foarte simplu: stocare online cu acces rapid și de oriunde, chiar și în cazul seturilor de date masive. Făcând din Zappcha Cloud centrul soluțiilor software, profesioniștii pot avea acces la aceste beneficii pentru proiectele lor. Aceștia pot lucra de acasă dacă e nevoie transmițând datele stocate în Zappcha Cloud către calculatorul lor prin internet (sau către alt calculator), fără pierderi de calitate.

De asemenea, aceste instrumente de editare profesionale pentru nori de puncte sunt disponibile pentru toți. Datele nori de puncte se folosesc în multe domenii – construcții, arhitectură, criminalistică, arheologie, chiar și arte – dar potențialul lor nu poate fi pe deplin exploatat dacă cele mai bune instrumente de lucru sunt costisitoare pentru majoritatea utilizatorilor. Noul model de prețuri este conceput pentru a face aceste instrumente accesibile pentru toți, fie că sunt profesioniști sau amatori.

Ce se întâmplă cu abonamentele actuale

Utilizatorii care au deja un abonament anual pentru un produs Veesus îl pot folosi până la expirarea acestuia. După expirarea licenței, în locul reînnoirii acesteia, pot să-și creeze un nou cont pentru abonament Veesus, iar noul abonament lunar îl vor utiliza pentru a accesa toate produsele software cheie de la Veesus, menționate mai sus. Noul model de preț vă permite să decideți ce tip de abonament Veesus este potrivit pentru voi atunci când faceți trecerea de la cel anual la cel lunar.