SketchUp + V-Ray, perechea ideală în SketchUp Studio

Trebuie să generați imagini de înaltă calitate ale proiectelor voastre pentru a vă încânta clienții și pentru a lua decizii de proiectare mai bune? Ei bine, vă aducem o veste bună: Trimble a făcut echipă cu Chaos pentru a vă oferi posibilități mari de randare, inclusiv în timp real și fotorealiste, ca parte a abonamentului SketchUp Studio. Soluția? SketchUp + V-Ray.

SketchUp + V-Ray

Capacitățile V-Ray vă permit să vă duceți modelele 3D de la idee la producție, adăugând iluminare globală, iluminare interioară și exterioară, materiale și texturi din viața reală, efecte atmosferice, efecte reflectorizante și multe altele. Cu avantajul suplimentar al V-Ray Vision, puteți randa și în timp real! Modificați proiectele din mers – fără a părăsi SketchUp. Aceasta înseamnă economie de timp!

V-RAY-5-cadware-engineering

De ce V-Ray?

V-Ray oferă acum atât opțiuni de randare în timp real, cât și fotorealistică și creează un pachet complet de vizualizare pentru profesioniștii în arhitectură, inginerie și construcții! Puterea randării constă în capacitatea sa de a spune o poveste vizuală convingătoare. Îndepărtează ambiguitatea în jurul designului, materialului și intenției estetice și acoperă decalajul de comunicare dintre părțile interesate de proiect. Nu există confuzie cu privire la modul în care se află conceptul în context, din ce materiale este realizat și cum va arăta scăldat în lumina soarelui sau ascuns de ceață. Cu V-Ray puteți selecta stiluri de randare potrivite pentru fiecare etapă a proiectului: randări conceptuale, interactive și în timp real pentru a obține un acord  în cadrul echipei, randări rapide pentru compararea opțiunilor de proiectare sau randări fotorealiste atunci când vine timpul să creșteți entuziasmul pentru construcția finală. V-Ray se poate adapta pentru a vă ajuta să vă faceți treaba.

SketchUp + V-Ray. Randare în timp real

Nu aveți timp să așteptați pentru o randare fotorealistă de înaltă definiție? V-Ray Vision vă ajută să rezolvați acest lucru. Explorați modelele voastre SketchUp într-un mediu asemănător jocurilor, cu capacități de randare instantanee și ferestre de vizualizare alternative printr-un link live cu SketchUp. Comutați, orbitați, reglați iluminarea și corectați culoarea modelelor în câteva secunde în fereastra V-Ray Vision în timp ce lucrați în SketchUp. Cu randarea în timp real, puteți prezenta rapid ideile clienților voștri, puteți face modificări din mers și puteți colabora de la distanță cu echipa voastră, scurtând drastic deadline-ul proiectului. După ce ați terminat, realizați capturi de ecran și exportați animații și imagini panoramice sferice pentru realitatea virtuală cu un singur click.

randari-V-Ray-5_cadware

Biblioteca de conținut gata de randare

Economisiți timp și energie pentru modelare profitând de biblioteca de conținut vastă V-Ray (numită Chaos Cosmos), bazată pe web și plină de conținut 3D inteligent de înaltă calitate pe care îl puteți descărca direct în proiectul vostru (oameni, vegetație, mobilier, accesorii și iluminare).

Aceste componente gata de randare pot fi vizualizate ca poligoane cu rezoluție redusă în fereastra SketchUp pentru a contribui la creșterea performanței modelului, a obiectelor rasterizate în V-Ray Vision și a obiectelor de înaltă rezoluție în V-Ray când sunteți gata pentru rezultatul final. Această bibliotecă organizată este accesibilă direct în bara de instrumente V-Ray și vă permite să căutați, să descărcați și să editați conținutul 3D. Rețineți că trebuie să utilizați datele de conectare Trimble ID pentru a descărca orice conținut.

V-Ray_cadware-engineering

Cum să îl accesați

Abonamentul vostru SketchUp Studio este numai pentru Windows. Vă oferă utilizarea nelimitată a V-Ray pentru SketchUp pe CPU sau GPU, V-Ray Vision și Chaos Cosmos. Pur și simplu descărcați programul de instalare V-Ray prin contul Trimble din „Produsele mele” și începeți să-l utilizați. De asemenea, aveți acces la Chaos Cloud, care vă permite să randați modelele 3D direct în cloud, eliberându-vă computerul pentru a face alte lucruri. Asta înseamnă că puteți obține puterea V-Ray fără hardware scump. Totul este alimentat în cloud.

Ba mai mult, puteți verifica statusul randării pe dispozitivul vostru mobil prin portalul de job – întrerupeți, aprobați, totul ușor. Se poate începe cu 20 de credite Chaos Cloud care nu expiră până la 90 de zile de la achiziție și puteți oricând să cumpărați mai multe. Câte randări obțineți pentru fiecare credit Cloud depinde de cât de complex este modelul vostru. De exemplu, un spațiu interior mare, cu o mulțime de obiecte și suprafețe reflectante va consuma mai multe credite decât o floare.

Cine ar trebui să-l folosească?

Toți utilizatorii ar trebui să încerce, deoarece este ușor de învățat pentru începători și foarte puternic pentru experți. Cu toate acestea, cea mai mare valoare o are pentru profesioniștii în arhitectură, inginerie și construcții (AEC) a căror muncă va excela cu randări de înaltă calitate. De ce? V-Ray vă ajută să vă comunicați povestea de proiectare, să primiți acordul de la clienți și părțile interesate și să luați decizii de proiectare mai bune în avans.

Pentru a vă ajuta cu o inspirație a fluxului de lucru, vom descrie în continuare patru cazuri de utilizare diferite.

Proiectarea exterioarelor

Proiectați o clădire, un peisaj sau ceva mai amplu? Comunicați-vă adevărata intenție și obțineți acordul adăugând modelelor voastre anturaj arhitectural, materiale, texturi, iluminare, efecte atmosferice și volumetrice. Începeți cu randarea în timp real pentru a vă prezenta rapid ideile și terminați cu randări fotorealiste. Randarea în V-Ray adaugă o notă de realism și rafinament oricărui model SketchUp, atât mare, cât și mic.

proiectare-exterioare-cadware-engineering

Proiectarea interioarelor

Lucrați cu un client care dorește să înțeleagă exact aspectul unui spațiu înainte de dezvăluirea finală? Există o soluție! Cu randarea V-Ray puteți adăuga surse de lumină naturală și artificială pentru a arăta cum lumina zilei și iluminatul interior transformă spațiul respectiv. Nu doar atât, ci puteți adăuga și personalizarea cu obiecte (corpurile de iluminat, mobilierul și accesoriile), materialele și texturile. Designul creat va arăta ca o fotografie finală a spațiului respectiv. Atât este de real!

proiectare-interioare-cadware-engineering

Proiectarea spațiilor comerciale

Construirea unui spațiu comercial poate fi costisitoare, cu factori precum afișe vizuale, iluminat, flux și configurație spațială – lăsând puțin sau deloc loc pentru erori. Prin randare puteți vizualiza, rafina și finaliza conceptele înainte de a trece la faza finală de construire. Randările de înaltă calitate vă ajută să depășiți orice problemă în avans, iar V-Ray Vision vă poate ajuta să faceți schimbări în timp real.

V-Ray-Vision-cadware-engineering

Dezvoltarea de animații și VR

Abilitatea de a randa animații vă poate ajuta să comunicați povestea voastră în orice fază de proiectare. Profitați de ocazie pentru a-i impresiona pe potențialii clienți cu animații în timpul ofertelor și competițiilor. Alternativ, generați entuziasm și interes pentru proprietățile comerciale în faza finală de proiectare. Implicați părțile interesate în proiectare folosind panorame randate în timp real și exporturi fotorealiste la 360 de grade pentru vizualizarea realității virtuale.

Cumpără acum: